Gazișehir Gaziantep, echipa antrenată de Marius Șumudică, a învins-o pe Beșiktaș, sâmbătă seară, scor 3-2, în etapa a patra din prima ligă turcă.
Cu Alin Toșca integralist, meciul a început excelent pentru Gazișehir Gaziantep. Croatul Domagoj Vida, finalist la Campionatul Mondial din 2018, a fost eliminat după doar șase minute, iar Twumasi a transformat lovitura de la 11 metri obținută.
După pauză, Vural a majorat avantajul echipei lui Șumudică, prin reușita semnată în minutul 58. Cu un sfert de oră rămas din timpul regulamentar, arbitrul a mai eliminat câte un jucător din fiecare echipă. Mohamed Elneny, jucător care aparține de Arsenal, și Kayode au văzut cartonașul pentru gesturi nesportive. La scurt timp, Chibsah a făcut 3-0, însă situația lui Gazișehir Gaziantep s-a complicat până la final.
Beșiktaș a revenit rapid în joc prin golurile lui Nayir și Hutchinson, reușite în minutele 83, respectiv 84. S-a terminat 3-2 pentru Gazișehir Gaziantep, care a urcat pe locul șase în Turcia, având șapte puncte după primele patru runde.
„Am intrat în teren azi cu trei fundași, pentru prima dată de când sunt aici, și am jucat cu doi atacanți. Meciul a fost câștigat cu o tactică bună. Am fost mai buni azi. Meciul s-ar fi putut termina cu 9-2. Îi felicit pe fani, i-am felicitat și pe jucători. Îi mulțumesc lui Adil Konukoglu, care a plecat, și cred că i-am oferit un cadou frumos noului președinte”, a declarat Șumudică, după meciul cu Beșiktaș, citat de Hurriyet.
În următoarea etapă, Gazișehir Gaziantep va evolua pe terenul lui Rizespor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER